Fragmente dintr-un carnet gasit. Femei

Debutul ca prozator al lui Mihail Sebastian cu Fragmente dintr-un carnet găsit(1932) nu iese din linia tematică a congenerilor săi, glosând aforistic pe marginea aventurii cu­noaș­terii, a tragicului, a ratării, a lucidității în amor, a revoltelor spiritului și, în registru gidian, a degajării plenare etc. , de fapt o autoficțiune camuflată diaristic după metoda de autenticizare larg utilizată de scriitorii secolului al XIX-lea, sunt toate „126 pagini – hârtie comercială – scrise mărunt, regulat, fără ștersături“.
Naratorul anonimizat din cele 24 de capitole foarte scurte notează, totuși, întâm­plările deloc eroice, face observații psihosociologice des­pre iubiri pasagere, caută cu astuție să prindă din zborul inerțial natura pasiunilor, în fine, judecă faptele proprii sau ale celor­lalți cu o detașare jucată ca plictiseală deziluzionată. Avem de‑a face cu forma aceea de negaționism specific spiritelor ori­pilate de ratare, în condițiile în care ratarea este chiar proteza pentru acțiune a individului. În carnetul găsit pe podul Mirabeau e vorba de „umilința de a rata“. Cu toate acestea, imunizarea se face printr-un raționament banal, dar spinal: „Ratezi când te abați din drumul pe care vrei să-l urmezi sau când ajungi acolo unde ți se pare că ar trebui să ajungi. Eu însă nu m-am socotit niciodată sortit unui anume drum.“